Cine poate beneficia de terapia prin joc?

Majoritatea abordarilor de terapie prin joc sustin ca principalii clienti beneficiari sunt copii cu varste intre 3-10/12 ani, insa pot fi folosite elemente ale abordarii si cu preadolescenti, adolescenti si chiar adulti. In practica mea clinica, folosesc aceasta abordare cu aproape toate categoriile de varsta, in diverse forme de lucru: cu copii si adolescenti- individual sau in grup, cu familii sau cu adulti-individual sau in grup.

Cercetarile din domeniu arata ca anumite abordari ale terapiei prin joc se potrivesc anumitor problematici psihologice pe care clientii le au (ex. abordarea non-directiva se potriveste clientilor cu trauma sau abordarea comportamentala se potriveste clientilor cu tulburari de dezvoltare), insa la nivel general, terapia prin joc este un instrument puternic care se ocupa de dificultati cognitive, emotionale sau de comportament, cum ar fi:

  • probleme de comportament cauzate de bullying, doliu si pierdere, divort sau abandon, abuzuri fizice, emotionale, sexuale si situatii de criza sau traume;
  • tulburari de sanatate mintala, cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD (tulburare de atentie/hiperkinetica), TSA (tulburarile din spectrul autist), tulburarile de invatare, dizabilitatile fizice, tulburarile de comportament sau problemele severe de invatare si sociale;
  • probleme relationale in familie: in relatia parinte-copil, in relatiile de fratrie, in relatiile transgenerationale (ex. bunici-nepoti)
  • dezvoltare si optimizare personala;