Albert Einstein spunea ca “jocul este cea mai inalta forma de cercetare”. Pornind de la ceea ce spune acest om de stiinta cunoscut, as adauga ca jocul este principalul limbaj al copiilor, limbaj prin care acestia isi pot exprima emotiile, fie ele placute sau neplacute, nevoile de baza, cele de siguranta si cele de auto-cunoastere; este o modalitate prin care copiii pot explora relatii, dar si un instrument de procesare a evenimentelor din viata zilnica, de la cele mai placute pana la cele traumatice. Jocul sta la baza principalelor abordari de interventie terapeutica pentru copii si adolescenti.
Cum s-a dezvoltat terapia prin joc?
Desi abia in jurul anilor 1930 psihoterapeuti psihanalisti ca Anna Freud sau Melanie Klein au inceput sa foloseasca jocul ca modalitate de evaluare si interventie terapeutica in lucrul cu copiii, ulterior, pe fondul dezvoltarii altor abordari terapeutice pentru adulti care au provocat sau contestat modelul psihanalist initial (cum ar fi terapiile comportamentale, cele centrate pe client, cele cognitive sau gestalt) au avut adaptari pentru interventiile in lucrul terapeutic cu copiii. Majoritatea specialistilor care au folosit aceste modele adaptate pentru copii au folosit jocul ca pe o modalitate de a interactiona, evalua, comunica si influenta pozitiv clientii lor de varste mici.
In aceste perioade, terapia prin joc nu era perceputa ca un domeniu de interventie terapeutica diferit de cel al psihoterapiei generale, ci mai degraba ca o modalitate de a extinde si adapta pentru copii modelele de interventie pentru adulti, astfel incat sa se potriveasca mai bine abilitatilor lor de relationare, emotionale si cognitive, in functie de nivelul de dezvoltare. Astfel, intre anii 1960-1980, aproape 100 de modele de interventii psihoterapeutice prin joc au aparut si erau folosite in practica profesionistilor, in paralel cu dezvoltarea domeniului de cercetare a dezvoltarii copilului. Desi varietatea de modele terapeutice a creat o traditie bogata a folosirii terapiei prin joc, in acelasi timp a ingreunat oferirea unui model stabil de interventie, astfel ca terapia prin joc a fost contestata ca o modalitate terapeutica valida pentru copii.
Aparitia unor asociatii internationale, cum ar fi Asociatia de Terapie prin Joc in SUA, Asociatia Britanica de Terapeuti prin Joc in UK sau Asociatia Canadiana de Terapie prin Joc a revitalizat domeniul terapiei prin joc, iar profesionistii din cadrul asociatiilor au colaborat pentru a construi o puternica baza teoretica, tehnica si de cercetare a acestui domeniu. Au fost extinse oportunitatile de studiu in domeniu, fiind imbunatatite cadrele de supervizare si formare pentru profesionisti. Desi exista practica si destul de multa literatura teoretica venita din domeniul clinic, din partea profesionistilor care lucrau direct cu copii, cercetarea in domeniul terapiei prin joc asupra impactului specific al metodelor folosite si al rezultatelor obtinute a fost saraca.
Ce este terapia prin joc-definitie?
Pentru a facilita cercetarea stiintifica, a fost nevoie de o definitie coerenta, mutual acceptata de specialisti. Aceasta a fost data in 1997 de Asociatia de terapie prin Joc (SUA):
“Terapia prin joc este reprezentata de folosirea sistematica a unui model teoretic pentru a stabili un proces interpersonal in cadrul caruia terapeuti prin joc formati in domeniu folosesc puterile terapeutice ale jocului pentru a-si ajuta clientii sa previna sau sa rezolve dificultati psiho-sociale in scopul dezvoltarii si cresterii personale optime. “
Cine sunt terapeutii prin joc?
Definitia surprinde urmatoarele idei fundamentale unei practici etice, atunci cand lucram cu aceasta interventie terapeutica:
- terapeutii prin joc sunt profesionisti licentiati in sanatate mintala, cum ar fi medici, consilieri scolari, psihologi sau psihopedagogi care au obtinut o diploma (in Romania acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania), sub forma unui masterat, doctorat sau formare in psihoterapie prin joc, au experienta clinica considerabila si au trecut printr-un proces de supervizare. Nu orice specialist care foloseste tehnici de terapie prin joc poate fi numit terapeut prin joc;
- terapeutii prin joc folosesc un model teoretic in interventia lor terapeutica (fie ca este integrativ, psihanalist, centrat pe persona, non-directiv, adlerian, compartamentalist, gestalt sau oricare alt model din cele peste 100 existente) si nu iau la intamplare niste tehnici de joc, aplicate in terapie fara coerenta sau planificare terapeutica;
- terapeutii prin joc cunosc puterile terapeutice ale jocului si folosirea acestora in practica clinica sau in cercetare;
Ce se intampla in prezent? Care sunt tendintele in viitor?
Asa cum se intampla la nivel general in psihoterapie, si in terapia prin joc a aparut tendinta catre folosirea modelelor integrative sau prescriptive. Aceste modele pun accentul pe folosirea unor metode multimodale de evaluare a nevoilor copiilor, potrivirea acestor metode cu interventii terapeutice care au la baza mecanisme terapeutice existente in majoritatea terapiilor pentru copii si factorii care creaza si mentin relatia terapeutica.
Mai concret, pornind de la mai multe modele teoretice, terapeutul prin joc isi va organiza interventia terapeutica in functie de client si problematicile pe care le are, pastrand focus pe relatia terapeutica si mecanismele comune terapiei prin joc.
In concluzie, dragi cititori, consider ca este important ca atunci cand sunteti in postura de clienti (poate parinti pentru copiii vostri, educatori, profesori sau orice alt apartinator al uni copil sau adolescent), sa fiti informati in legatura cu acest tip de abordare terapeutica, iar daca sunteti profesionisti care folositi abordarea, sa oferiti informatii corecte clientilor vostri, dar si sa aveti claritate legat de ceea ce inseamna formarea in terapie prin joc si practicarea etica a acestei abordari.