Sursa foto link

Atașamentul sănătos este o legătură emoțională rezistentă și reciprocă între copil și îngrijitorul său- mama, tatăl sau alte persoane foarte apropiate de copil, legatură care începe, de obicei, din perioada pre-natală, în care copilul se află în uterul mamei. Atașamentul sigur, care se crează atunci când îngrijitorul este atent și răspunde la nevoile fizice și emoționale ale copilului, este o piatră de bază a dezvoltarii cognitive, sociale, emoționale și fizice a copilului. Abilități ca empatia, capacitatea de a iubi, și inhibarea agresivitatii sunt toate în stransă legatură cu sentimentul de a avea un atașament sigur și de a ne simți în siguranță în mediul de viață.

Pentru unii copii, acest atașament este perturbat printr-o varietate de circumstanțe, cum ar fi: o pierdere neprevazută a unui parinte sau o despărțire de lunga durata de unul sau ambii părinți, abuz sau neglijență, proceduri medicale invazive și/sau dureroase, expuneri prenatale la toxine și/sau probleme neurologice. Riscul  unui copil de a dezvolta probleme de atașament crește atunci cînd perturbările apar în primii doi ani din viața sa.

Problemele de atașament se afla pe un spectru, variind de la copii cu probleme medii de atașament (acești copii se pot atașa, dar pot avea dificultăți în a menține atașamentul de-a lungul timpului) până la copii cu probleme severe de atașament (care nu pot forma atașamente; mă refer aici la Tulburarea Reactivă de Atașament). Mulți copii întâmpină dificultăți de atașament care se pot transforma în probleme menținute pe durate mai lungi de timp, însă diagnosticul de Tulburare Reactivă de Atașament este rar folosit.

Simptome manifestate de un copil cu Dificultăți de Atașament

• manifestate în relațiile interpersonale: copilul poate maifesta lipsă de încredere în îngrijitori sau adulți care au roluri de autoritate (părinți, bunici, bonă, educatori, profesori etc.), este reticent la îndrumare sau îngijire, are dificultăți în a oferi sau a primi afecțiune sau iubire sinceră, prezintă un șarm superficial și o lipsă a autenticității în relațiile interpersonale,  are incapacitatea de a interpreta expresiile faciale ale altora și indiciile corporale pe care aceștia le oferă în interacțiunile sociale normale, are abilități sociale sărace;
• manifestate in funcționarea emoțională: copilul prezintă o capacitate limitată de autoreflecție emoțională; abilități minime de a recunoaște emoțiile altora; autoreglare emoțională săracă (toane emoționale, fluctuare emoțională extremă, neputință, destrămare atunci când este confruntat cu o situație stresantă); stimă de sine scăzută;
• maifestate în comportament: copilul poate manifesta comportamente de agățare, “cerșire” emoțională și/sau comportamente de control evidente sau ascunse; sporovăială continuă; tantrumuri; control de sine minim; comportament regresiv (specific vârstelor mai mici); minciună cronică; furt; distrugere a proprietății; manifestări care provoacă furie altor persoane; agresivitate; paternuri de vorbire și hrană anormale; impulsivitate;
• manifestate asupra dezvoltării cognitive/morale: copilul poate manifesta o lipsă de înțelegere a cauzei și efectului; capacitate scăzută de autoreflecție și gândire abstractă; compasiune, empatie și remușcare limitate; profil de învățare inegal ( uneori învață bine, alteori nu); dificultăți în a se concentra și în a participa la sarcini legate de școală.

 Variații în dezvoltare

Desi majoritatea simptomelor de mai jos pot să apară de-a lungul dezvolării unui copil, unele pot ieși mai mult în evidență sau pot să apară în etape specifice de dezvoltare:

Tulburarea Reactivă de Atașament- în cazul în care identificați aceste simptome, copil are nevoie de un consult psihiatric urgent. Când simpomele unui copil cu atașament redus conduc la perturbari grave ale relațiilor sociale, copilul poate primi diagnosticul mentionat. Există două subtipuri:

1. Subtipul Inhibat- copilul nu reușește să răspundă sau să inițieze interacțiuni sociale într-un mod potrivit vârstei de dezvoltare
2. Subtipul dezinhibat- copilul arată o lipsă de selectivitate în alegerea figurilor de atașament. Cu alte cuvinte, copilul cere iubire de la oricine.

Cum putem ajuta copilul cu Dificultăți de Atașament?

Majoritatea recomandărilor de mai jos sunt generale și pot fi folosite individualizat, în funcție de profilul fiecărui copil. Recomand în primul rând realizarea unei evaluări psihologice, urmată apoi de un plan de psihoterapie individualizat, pentru nevoile copilului și ale familiei.

Strategii pentru dificultățile în plan social

• Modeleză relații sociale sănătoase.
• Învață-l pe copil moduri pozitive în care poate relaționa cu alții, fie ca sunt copii sau adulți
• Ofera-i copilului posibilitatea de a lucra/interacționa cu membrii ai familiei de vârste apropiate sau de aceeași vârstă, de la care poate învăța abilități sociale potrivite
• Interacționează cât mai des cu copilul pentru a-i monitoriza interacțiunile sociale
• Felicită copilul atunci când folosește abilități sociale pozitive și potrivite
• Ajută copilul să recunoască interacțiuni sociale nepotrivite (ex. fă-l atent atunci când face comentarii nepotrivite, oprește o activitate atunci când au loc interacțiuni sociale nepotrivite)
• Abordează interacțiunile sociale nepotrivite în privat, doar tu cu copilul, decât să o faci în fața fraților/colegilor lui
• Vorbește despre grijile tale legate de dificultățile copilului cu profesorul/i de la școală, cu specialiști în sănătate mintală sau cu alți membrii ai familiei

Strategii pentru Dificultățile Comportamentale

• Este bine să intervi cât mai devreme și mai intensiv
• Fă-ți timp pentru a vorbi cu copilul și pentru a-l asculta
• Manifestă empatie și grijă; acordă atenție răspunsului pe care copilul îl are la grija ta și raspunde pe măsură (ex. daca copilul devine anxios atunci când îi pui mâna pe umăr, încearcă să eviți zona aceea a corpului și să bateți palma)
• Învață cât de multe poți despre atașament și dificultățile specifice, deoarece acești copii pot fi o mare provocare și cu cât îi înțelegi mai bine, cu atât vei fi mai eficient și angajat în relația cu ei
• Interacționează cu acești copii la nivelul vârstei lor emoționale de dezvoltare; unii dintre copii sau adolescenți pot ramâne “blocați” la o vârstă mai mică de dezvoltare emoțională și nu au abilitățile de a se comporta conform vârstei cronologice
• Copii cu dificultăți de atașament sunt adesea confuzi în privința emoțiilor și comportamentelor potrivite, de aceea este recomandat să modelezi în majoritatea timpului comportamente și emoții potrivite
• Oferă consecvență, repetitivitate și predictibilitate
• Oferă copilului posibilități dese de a face alegeri, pentru a-i promova nevoia de control; oferă libertate, însă în limitele stabilite de adulții din familie
• Ofera copilului laude într-un mod concret, specific și autentic; fii conștient/ă de faptul că prea multă laudă poate fi întâmpinată cu lipsă de încredere sau scepticism din partea copilului
• Răspunde consecvent și calm la comportamentele nepotrivite; abordează copilul cu o voce care îi transimte ca așa stau lucrurile
• Folosește consecințe logice sau naturale când modelezi disciplină; evită consecințe care perpetuează simțul de sine negativ al copilului (ex. gândurile că este un copil rău, obraznic, pe care nu îl iubește nimeni)
• Nu oferi a doua sau a treia șansă copilului care se comportă nepotrivit, în loc oferă explicația: “Observ că nu ești pregătit să……”și apoi oferă o consecință logică.
• Folosește umorul pentru a redirecționa comportamentul provocativ
• Atunci când copilul se poartă nepotrivit, nu întreba “Ai facut asta??” sau “De ce ai facut…?”sau “Ce ai facut?”, ci incearcă să spui: “Văd că ai nevoie de ajutor să….”; această strategie ajută la promovarea abilității de autoreflecție
• Daca copilul se comporta într-un mod care te infurie, numeste acel comportament  și spune-i copilului cum te simti legat de acest comportamement; arată o intensitate medie de supărare timp de 30 de secunde (chiar mai puțin dacă nu pot tolera 30 de secunde), apoi schimbă tonul vocii într-unul de acceptare și reasigurare; această strategie va ajuta copilul să dezvolte capacitatea de a simți o rușine “sănătoasă” și să vadă că tu nu îl vei părăsi sau răni din cauza comportamentului nepotrivit
• Dacă copilul are granițe fizice slabe sau sociabilitate nediscriminativă (ex. îmbrățișează un străin în parc), evită să-i faci teorie; mai degrabă fă-i niște sugestii blânde despre limitele potrivite din relații
• Ai răbdare și înțelegere față de acest copil și amintește-ți că el/ea acționează dintr-un sentiment de teamă, crezând tot timpul despre sine că nu valorează nimic sau că nu merită să fie iubit/ă; de fiecare dată când au reușește să îndepărteze pe cineva de lângă el/ea, perspectiva despre sine este înca o dată confirmată
• Încearcă să cauți sprijin pentu tine de la alții atunci când te confrunți cu dificultăți de atașament; aceste comportamente pot provoca o gama largă de emoții în alte persoane din familie, prieteni, personal de la școală etc.
• Formează parteneriate cu profesioniștii în sănătate mintală de la școală și cu profesorii copilului; fără un parteneriat solid, eforturile copilului de a-i “despărți”pe adulti (de a-i pune unul împotriva altuia) vor avea succes și încercările de întervenție vor fi sabotate

Având toate aceste informații, cred că este ușurată sarcina de a diferenția între probleme specifice unei crize de vârstă și dificultățile serioase de atașament, mai ales în situația în care avem un copil cu Tulburare Reactiva de Atasament (diagnostic psihiatric).

Vă recomand, de asemenea, un film foarte bun care ilustrează reprezentativ lumea copilului/adolescentului cu dificultăți de atașament. Filmul se numește “Good Will Hunting”, realizat în 1997.