Autorul drag sufletului meu, Daniel Siegel, ofera intr-una din cartile sale o metafora frumoasa si usor de inteles a sanatatii mintale. El spune ca atunci cand o persoana este bine integrata, are parte de sanatate mintala, stare de bine si echilibru.

Defineste, deci, SANATATEA MINTALA “ca fiind capacitatea noastra de a ramane intr-un <râu al stării de bine>.
Imagineaza-ti un rau linistit, care trece printr-un peisaj rural. Acesta este raul starii tale de bine. Ori de cate ori esti in apa, plutind linistit in canoea ta, simti ca esti, in general, intr-o relatie buna cu lumea din jur. Ai o intelegere clara despre tine, alti oameni si viata ta. Poti fi flexibil si te adaptezi atunci cand situatiile se schimba. Esti stabil si linistit.
Uneori, insa, pe masura ce plutesti, te apropii prea mult de mal. Acest lucru iti cauzeaza probleme diferite, in functie de malul de care te apropii. Un mal reprezinta haosul, unde simti ca nu esti in control. In loc sa plutesti linistit pe rau, esti prins in curentul pragurilor tumultoase si confuzia si turbulentele stapanesc ziua. Trebuie sa te indepartezi de malul de haos si sa revii in fluxul potolit al raului. Dar sa nu mergi prea departe, pentru ca malul celalalt prezinta propriile pericole. Este malul rigiditatii, care este opusul haosului.Contrar pierderii controlului, rigiditatea este atunci cand iti impui controlul asupra a tot si toate din jurul tau. Refuzi in totalitate sa te adaptezi, sa faci compromisuri sau sa negociezi. In apropiere de malul rigiditatii, apa balteste, iar stuful si ramurile arborilor iti impiedica canoea sa se intoarca pe drumul bunastarii (…) .
Cand suntem mai aproape de maluri, suntem in punctul cel mai indepartat de sanatatea mentala si emotionala. Cu cat vom evita mai mult malurile, cu atat vom petrece mai mult timp bucurandu-ne de raul starii de bine. ”

Canoea ta pe unde pluteste?

Bibliografie: Daniel Siegel, Tina Payne Bryson- Creierul copilului tau, Editura For You