Practica mindfulness îndeplineşte o mare nevoie a părinţilor şi copiilor deopotrivă de a găsi o stare de calm fizică şi mentală, lucru din ce în ce mai greu de obţinut în aceste timpuri agitate şi agomerate pe care le trăim.
Copiii sunt prin natura lor curioşi, caută informaţii şi răspunsuri acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Sunt dornici de a învăţa lucruri noi, de obicei trăiesc în momentul prezent şi pot fi foarte atenţi. Dar ca şi adulţii, copiii pot fi uneori prea ocupaţi, au parte de un program aglomerat, cu sau fără voia lor. Aşa ca devin obosiţi, uşor de distras, nu se mai pot opri din a face diverse şi le rămâne prea puţin timp doar pentru „a fi”. Cresc atât de repede, în tot acest timp trebuind să alterneze planurile vieţii lor: cel social cu cel emoţional, şcoala cu familia sau mediul de acasa, la care mai adaugăm şi toate lucrurile pe care le au de învăţat sau memorat. Foarte curând toate acestea devin prea mult. Copiii noştri par a fi în priză tot timpul şi noi, adulţii din vieţile lor nu mai suntem capabili să găsim butonul de oprire.
Prin practicarea prezenţei mindful şi a conştientizării, copiii învaţă să aibă momente de pauză, să-şi tragă sufletul şi să devină conştienţi de ceea ce au nevoie în fiecare moment. Li se permite să iasă de pe pilot automat , să-şi recunoască impulsurile şi ce rol au ele şi să înveţe să accepte că în viaţă nu este totul draguţ sau distractiv. Copiii învaţă să îşi aducă atenţia în tot ceea ce fac, dar şi să îşi înţeleagă lumea interioară, fără să mai fie nevoiţi să o mascheze sau să o ascundă.
O practică zilnică şi constată îi poate ajuta pe copii să devină mai blânzi cu ei înşişi, mai încrezători în forţele proprii şi mai puţin critici cu ceilalţi sau cu sine. Prin experimentarea atenţei, răbdarii, încrederii şi acceptării de la o vârstă fragedă, copiii noştri vor fi puternic ancoraţi în „aici şi acum”, într-un spaţiu propice pentru a creşte şi a se dezvolta.
În cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Neagu Andreea, realizez întâlniri de grup cu copii de vârste variate, începând de la 5 ani, pentru a practica mindfulness şi a extinde beneficiile acestei practici în viaţa de zi cu zi.
Va aştept!!
Bibliografie: Eline Snel- “Sitting still like a frog. Mindfulness exercises for kids”
Myla&Jon Kabat Zinn- “Mindfulness pentru parinţi”