De ceva vreme am întâlnit şi ulterior am început să aduc în viaţa mea de zi cu zi practica MINDFULNESS. La prima vedere, poate părea ceva abstract şi greu de digerat (termenul nici măcar nu are traducere în limba română). Însă conceptul şi filosofia din spatele lui sunt cât se poate de simple, dar pline de beneficii şi utilitate.
Mindfulness înseamnă conştientizarea sau trăirea conştientă a momentului prezent, atunci când există o dorinţă deschisă şi sinceră de a înţelege ce se întâmplă în interiorul tău şi în jurul tău. Înseamnă să trăim în momentul din prezent (nu e acelaşi lucru cu a „ne gândi” la momentul prezent) fără a judeca sau a ignora ceva şi fără a ne lăsa „furaţi” de presiunea vieţii de zi cu zi.
A fi mindfulness îţi oferă ocazia să trăieşti experienţe aparent banale cu o altă atitudine. Devii mai atent la soarele care îţi atinge faţa, la gustul sărat al lacrimilor care îţi coboară pe obraz, la tumultul de senzaţii din corp atunci când te simţi frustrat sau din contră, entuziasmat. Poţi experimenta durerea sau fericirea maximă atunci când apar, fără a face neapărat ceva cu starea respectivă sau fără a avea o reacţie imediată.
În esenţă, a fi mindful înseamnă să îţi aduci trăirea vieţii, conştienţa, în „aici şi acum”, în fiecare moment trăit. Practicarea acestui stil de viaţă (pentru că devine o practică) implică efort şi intenţionalitate.
Dar ce este mai important decât a învăţa şi a practica modul în care putem fi mai atenţi, mai prezenţi, a învăţa despre cum să ne simţim confortabil în propria piele, cu propriile gânduri, sentimente şi corpuri?
Ce poate fi mai important decât a învăţa şi a practica blândeţea şi grija faţă de noi înşine şi de ceilalţi?
Nu sunt acestea lecții pe care sperăm să le înveţe şi copiii noștri?