Mi-am pus adesea întrebarea “Cine sunt eu?” si cu fiecare etapa de vârstă mi-am oferit răspunsuri diferite, potrivite prezentului meu de atunci. Acum sunt o persoana cu multe roluri in viața mea, roluri care îmi aduc experiențe unice, pline de satisfacție, învățare, trăiri emoționale variate si cel mai important, bucuria fiecărui moment.
În aceasta aventură a explorării inter-umane m-am redescoperit, am învățat să mă cunosc şi să ţin cont de ceea ce sunt cu adevărat, dar mai ales am învățat că pot ajuta alți oameni sa experimenteze același proces. In peregrinările mele formative, am întâlnit multe teorii care definesc omul, la fel de multe filosofii despre a fi in lume, însă ceea ce m-a ajutat să îmi definesc stilul terapeutic este sa iau de la fiecare ceea ce se potrivește valorilor mele.
Astfel, în lucrul meu cu copii, am pornit de la teoriile comportamentale şi cognitive, le-am experimentat îndeosebi în lucrul cu copii cu dizabilități şi am văzut că intervențiile specifice sunt utile în anumite arii ale vieții micuților, însă mi-au limitat contactul real cu sinele autentic al copilului.
Am continuat explorarea în zona teoriilor umaniste, care m-au ajutat să devin conștientă de importanța atenției pe care o pot acorda nevoilor copiilor, specifice vârstei şi felului lor unic de a fi. În psihoterapie individuală sau în grupuri de dezvoltare personală pe care le realizez cu ei, mă joc, le vorbesc simplu, pe înțelesul lor, iar cu ajutorul tehnicilor creative pot ajunge la zonele lor sensibile, urmând ca împreună să găsim modalități de a face față provocărilor din viața de zi cu zi.
Pornind de la experiența lucrului cu copii, pot înțelege mai bine în practica mea cu adulții- fie că este vorba de psihoterapie individuală sau de familie, psihoterapie de cuplu sau evaluare psihologică- , importanţa dezvoltării din perioada copilăriei şi modul în care această dezvoltare le-a determinat modul de a fi în viaţa adultă, cu tot ce aduce ea.
Sunt pasionată de științe şi neuro-dezvoltare şi încerc să aduc în lucrul meu cu copii şi cu adulţii rezultatele cercetărilor actuale privind dezvoltarea creierului, modul în care experiența şi relaţiile timpurii ne influenţeaza dezvoltarea, teoria ataşamentului, practica mindfulness şi tot ceea ce ne ajută să avem vieţi împlinite şi autentice.
În plan personal, rolurile mele sunt de soţie, fiică, sora, prietenă, om iubitor de natură şi pasionat de cer si stele. De asemenea, îmi place creaţia şi o explorez cu ajutorul artelor combinate- fie că este vorba despre pictura şi desen, modelaj, plierea hârtiei sau muzica şi teatru, urmând ca ulterior să o aduc şi în munca mea.
Îmi doresc să împărtaşesc oamenilor minunile oferite de psihologie si psihoterapie, să le facilitez accesul la autoactualizare si la tot ceea ce au mai bun în interior, putând astfel să creez în jurul meu o lume mai bună și mai autentică.