Terapia prin joc in lucrul cu trauma la copii

Copiii trec uneori prin experiente si situatii care sunt stresante sau traumatice. Exista insa o diferenta clara intre aceste doua tipuri de evenimente si este importanta folosirea corecta a termenilor, mai ales pentru ca in vorbirea curenta a parintilor, profesorilor, adultilor si uneori, chiar a specialistilor, termenii:”trauma”, „traumatizat”, „traumatizare” si-au pierdut din valoarea reala, clinica.

Un eveniment stresant poate provoca reactii fiziologice si emotionale, dar acestea nu coplesesc copilul si nu ii influenteaza dezvoltarea personalitatii. De obicei, daca parintii isi autoregleaza reactiile aparute in urma stresului, copiii mici vor urma modelul si o vor face si ei. Copiii mai mari isi poate regla singuri reactiile la stres, daca li se ofera de catre parinti sau profesori instrumente potrivite si sunt invatati cum sa le foloseasca.

Cateva exemple de evenimente stresante pot fi:

  • despartirea brusca de parinti, pentru perioade scurte
  • imbolnavirile usoare, dar repetate
  • conflictele specifice varstei cu covarstnicii
  • sarcinile scolare grele, primite in cantitate ridicata

Evenimentul sau situatia traumatica provoaca reactii emotionale si fiziologice atat de puternice (simptome post-traumatice), incat au efect asupra intregii dezvoltari a copilului, rup integritatea personalitatii acestuia si provoaca rani interioare greu de depasit. Copiii si adolescentii nu pot regla sau depasi aproape niciodata singuri o trauma. Astfel de evenimente nu sunt procesate in mintea copiilor in mod normal si copiii pot ramane blocati in eveniment, nu mai sunt constienti de ei sau de lumea din jur. Si emotiile asociate acestor evenimente pot ramane blocate si devin adesea cauza problemelor emotionale si comportamentale pe care adultii le observa ulterior la copii.

Cateva exemple de evenimente/situatii traumatice pot fi:

  • sarcina sau nastere cu probleme,
  • separarea/abandonul timpuriu de către mamă,
  • toate tipurile de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare),
  • violenta din casa la care copilul asista- intre parinti, asupra unui parinte,
  • imbolnavirea mai grava a copilului si tot ceea ce implica procesul (spitalizari, interventii chirurgicale, tratamente intruzive etc),
  • accidente cu sau fara mutilare
  • boli psihice ale parintilor si expunerea pe termen lung la efectele acestora
  • respingerea sociala pe termen lung
  • catastrofele naturale

Copiii se vor simti mai bine si isi vor imbunatati comportamentele, daca vor reusi sa inteleaga evenimentul stresant sau traumatic si il vor asimila in ceea ce ei au inteles si stiu deja despre lumea din jur. Toate acestea se numesc „procesarea” experientei si implica adesea exprimarea emotiilor si gandurilor, cu scopul de a ajunge la o noua intelegere despre experienta prin care au trecut, care va conduce la schimbari in comportament. Procesul este asemanator cu ceea ce face un adult cand merge la consiliere sau psihoterapie si vorbeste despre dificultatile sale, diferenta principala fiind aceea ca limbajul copiilor este jocul.

Astfel, copiii nu vor folosi cuvinte, ci imaginatia si simbolismul din joc, iar cu ajutorul jucariilor sau al anumitor activitati de joaca, vor exprima ceea ce ii doare. Experientele care i-au impactat vor iesi la suprafata prin comportamentele de joc si tematicile din joc. De exemplu, un copil care a avut un accident de masina se poate juca prin lovirea si accidentarea masinutelor in joc. Un copil care si-a vazut parintii certandu-se, poate pune in scena cu niste marionete aceste conflicte vazute acasa.

Tipul de joc mentionat mai sus se poate transforma in joc post-traumatic. Acesta poate aparea imediat dupa eveniment sau la distante mai lungi de timp si are urmatoarele caracteristici (Terr, 1981):

  1. Aparitia compulsiei catre repetitie. Copiii nu se opresc din repetitia temelor din joc daca nu sunt intrerupti de un adult-parinte sau terapeut;
  2. Legatura inconstienta dintre joc si trauma.
  3. Jocul este literal. Jocul nu este elaborat si arata, de obicei, ceea ce s-a intamplat in eventimentul traumatic.
  4. Jocul nu reuseste sa elibereze anxietatea copilului.
  5. Arie mai larga de vârstă. Jocul apare la o categorie mai larga de varste decat apare jocul regluat.
  6. Jocul poate incepe in momente diferite de timp fata de momentul traumei- imediat sau la cateva luni mai tarziu.
  7. Acest tip de joc atrage copiii care nu au traume. Copiii traumatizati de obicei vor sa ii atraga pe altii in jocurile lor.
  8. Este contagios. Ii poate impacta usor pe altii.
  9. Unele parti ale acestui tip de joc pot fi periculoase. Jocurile care implica punerea in scena a traumei pot pune copilul sau pe altii in situatii de risc.
  10. Copiii folosesc mazgaleli, vorbesc sau fac duplicatii audio ca modalitati repetitive;
  11. Daca este urmarit, acest joc poate duce la traume timpurii.

Eliana Gil, un mare nume in psihoterapia prin joc folosita la copiii traumatizati a identificat doua tipuri de joc post-traumatic:

  • dinamic- este o varianta sanatoase si vindecatoare a acestui tip de joc, care ii permite copilului sa preia controlul asupra evenimentului prin care a trecut (in contrast cu neputinta existenta, de obicei in trauma), prin a avea posibilitatea de a-si alege cat si cum doreste sa isi aminteasca evenimentul.
  • toxic– este repetat in mod obsesiv, este rigid si nu ajuta copilul sa elibereze tensiunea si anxietatea traite in eveniment, ci are riscul de a retraumatiza copilul. Este nevoie, de obicei, de interventie terapeutica pentru a deveni dinamic.

Jocul facut in cadrul sigur al spatiului terapeutic devine agentul de activare al capacitatilor naturale de vindecare pe care toti copiii le au, astfel incat sentimentele si gandurile blocate se vor debloca. Asa cum corpul se vindeca de o rana, copilul are un sistem emotional care poate ajuta la vindecarea ranilor psihologice, daca acestuia i se ofera un cadru terapeutic. Apar, ulterior schimbarile in comportament, in gandire si in starea afectiva.

In lucrul cu copiii care au trecut sau trec prin evenimente stresante, se poate folosi terapia prin joc generala, insa pentru copiii care au trecut sau trec prin evenimente traumatice, este nevoie de terapie prin joc specifica, care are la baza lucrul cu jocul post-traumatic. Aceasta terapie specifica este facuta (sau ar trebui facuta) de terapeuti prin joc specializati in teoria/teoriile traumei.

Si un ultim aspect, obligatoriu de mentionat, este ca orice forma de terapie a copilului se va face prin implicarea parintilor/apartinatorilor/familiei in procesul terapeutic.

Sursa:

  • Eliana Gil-Posttraumatic Play in Children: What Clinicians Need to Know.
  • Ann Cattanach- Play Therapy with Abused Children

Ce este terapia prin joc? (2)

Copiii ajung cel mai adesea la mine in terapie atunci cand parintii sau profesorii vad la ei schimbari in comportament sau starea emotionala, care le cauzeaza dificultati sau probleme. Copilul nu mai face ceea ce i se cere, se opune, loveste sau din contra, devine retras sau temator.

Atunci cand lumea din jurul sau nu este sigura sau devine primejdioasa, iar copilul nu ii mai poate face fata, acesta ne va arata suferinta sau neputinta prin comportamentele sale. In aceste momente dificile, copilul are nevoie de suport, iar una dintre formele cele mai bune de a-l ajuta este prin inceperea unui proces de terapie prin joc.

Am scris intr-un articol anterior mai detaliat despre aceasta abordare, insa, pe scurt reamintesc ca terapia prin joc reprezinta un tratament psihoterapeutic dezvoltat de-a lungul a zeci de ani pentru a ajuta copiii cu varste intre 3-12 ani. Aceasta terapie este realizata de catre un profesionist in sanatate mintala format si acreditat, numit terapeut prin joc, care va lucra cu copilul pentru a explora si rezolva problemele cu care acesta din urma se confrunta, prin intermediul puterilor terapeutice ale jocului. Impreuna se vor intalni intr-un spatiu special amenajat, numit camera de joc terapeutic, care este echipat cu jucarii atent alese pentru a incuraja exprimarea in siguranta a emotiilor si dezvoltarea unor comportamente mai sanatoase.

O camera de joc terapeutic poate avea: o cutie cu nisip alaturi de rafturi pe care se afla jucarii miniaturale (ex. oameni, animale, masini, figurine fantastice etc.), haine pentru costumat, materiale pentru arta (pictat, desenat, colaje), jucarii pentru construit, o casa de papusi cu mobila sau jocuri cu reguli.

Le inceput sesiunilor, terapeutul poate invita copilul sa se joace in camera, intr-un mod deschis, non-directiv, mentionandu-i ca se poate juca in aproape orice fel doreste, atata timp cat nu raneste pe nimeni sau nimic in jurul sau. Pe masura ce tratamentul progreseaza, terapeutul poate deveni mai directiv si il va incuraja pe copil sa se joace cu anumite jucarii sau sa participe in activitati mai specifice, care au legatura cu problemele pe care le are in prezent si pentru care a venit la terapie.

Care sunt beneficiile jocului in context terapeutic?

Jocul in cadrul terapiei ajuta copilul astfel:

  1. ii faciliteaza vindecarea unor experiente trecute stresante sau traumatice
  2. ii permite exprimarea afectiva: a emotiilor, sentimentelor
  3. ii incurajeaza gandirea creativa si aparitia unor ganduri alternative
  4. permite dezvoltarea abilitatilor de luare a unor decizii sanatoase
  5. ii faciliteaza comunicarea catre altii legata de problemele si grijile personale
  6. ii sustine invatarea unor noi comportamente si modalitati de gandire

Mai multe despre fiecare beneficiu in parte, veti citi in articolele urmatoare.

Sursa: Canadian Association for Play Therapy

Ziua Internationala a Copilului

Astazi, pe parcursul zilei in care sarbatorim toti copiii lumii, am revazut o parte a copilului meu interior: partea creativa, colorata, vie, spontana, jucausa, libera. Astfel, dedic COPIILOR aceste desene in care mi-am pus o bucatica de suflet.

Doresc tuturor copiilor mici si copiilor mari sa pastreze vie in fiecare zi energia copilariei, pentru ca din ea isi pot hrani sufletul in momente de greutate, pot gasi solutii pentru probleme mici si mari, pot folosi aproape oricand doresc darul ei cel mai de pret-jocul, pot primi inspiratie in relatii si cel mai important, le ofera autenticitate si viata traita in „aici si acum”.

Pe voi, cei mari, va indemn sa faceti un efort in a depasi vechile modele de a relationa cu copiii, bazate pe pedeapsa, inegalitate, abuzuri (doar pentru ca eu, adultul, sunt mai mare si pot). Pentru a le putea depasi, va invit sa incepeti prin a avea mai multa grija de copiii vostri interiori, de a-i ingriji si de a vindeca ranile trecutului.

Copiii sunt „pulsul vietii si al dinamicii psihologice”, cum foarte frumos mi-a mentionat de curand intr-o discutie profunda unul dintre mentorii mei. Ei mai sunt sursa de bunatate genuina si baza viitorului oricarui loc de pe Planeta noastra. Asa ca va invit sa ii sarbatoriti in fiecare zi, asa cum ii sarbatoriti astazi!!

Cred in meseria mea de psihoterapeut si in puterea acesteia de a vindeca copiii si oamenii din jurul lor si sper sa pot aduce in tara cat mai mult din terapiile evidence-based care functioneaza cu succes in afara tarii de mult timp.

Cu darurire,

un copil mai mare care iubeste copiii!!

Cine poate beneficia de terapia prin joc?

Majoritatea abordarilor de terapie prin joc sustin ca principalii clienti beneficiari sunt copii cu varste intre 3-10/12 ani, insa pot fi folosite elemente ale abordarii si cu preadolescenti, adolescenti si chiar adulti. In practica mea clinica, folosesc aceasta abordare cu aproape toate categoriile de varsta, in diverse forme de lucru: cu copii si adolescenti- individual sau in grup, cu familii sau cu adulti-individual sau in grup.

Cercetarile din domeniu arata ca anumite abordari ale terapiei prin joc se potrivesc anumitor problematici psihologice pe care clientii le au (ex. abordarea non-directiva se potriveste clientilor cu trauma sau abordarea comportamentala se potriveste clientilor cu tulburari de dezvoltare), insa la nivel general, terapia prin joc este un instrument puternic care se ocupa de dificultati cognitive, emotionale sau de comportament, cum ar fi:

  • probleme de comportament cauzate de bullying, doliu si pierdere, divort sau abandon, abuzuri fizice, emotionale, sexuale si situatii de criza sau traume;
  • tulburari de sanatate mintala, cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD (tulburare de atentie/hiperkinetica), TSA (tulburarile din spectrul autist), tulburarile de invatare, dizabilitatile fizice, tulburarile de comportament sau problemele severe de invatare si sociale;
  • probleme relationale in familie: in relatia parinte-copil, in relatiile de fratrie, in relatiile transgenerationale (ex. bunici-nepoti)
  • dezvoltare si optimizare personala;

Ce este terapia prin joc? (1)

Albert Einstein spunea ca „jocul este cea mai inalta forma de cercetare”. Pornind de la ceea ce spune acest om de stiinta cunoscut, as adauga ca jocul este principalul limbaj al copiilor, limbaj prin care acestia isi pot exprima emotiile, fie ele placute sau neplacute, nevoile de baza, cele de siguranta si cele de auto-cunoastere; este o modalitate prin care copiii pot explora relatii, dar si un instrument de procesare a evenimentelor din viata zilnica, de la cele mai placute pana la cele traumatice. Jocul sta la baza principalelor abordari de interventie terapeutica pentru copii si adolescenti.

Cum s-a dezvoltat terapia prin joc?

Desi abia in jurul anilor 1930 psihoterapeuti psihanalisti ca Anna Freud sau Melanie Klein au inceput sa foloseasca jocul ca modalitate de evaluare si interventie terapeutica in lucrul cu copiii, ulterior, pe fondul dezvoltarii altor abordari terapeutice pentru adulti care au provocat sau contestat modelul psihanalist initial (cum ar fi terapiile comportamentale, cele centrate pe client, cele cognitive sau gestalt) au avut adaptari pentru interventiile in lucrul terapeutic cu copiii. Majoritatea specialistilor care au folosit aceste modele adaptate pentru copii au folosit jocul ca pe o modalitate de a interactiona, evalua, comunica si influenta pozitiv clientii lor de varste mici.

In aceste perioade, terapia prin joc nu era perceputa ca un domeniu de interventie terapeutica diferit de cel al psihoterapiei generale, ci mai degraba ca o modalitate de a extinde si adapta pentru copii modelele de interventie pentru adulti, astfel incat sa se potriveasca mai bine abilitatilor lor de relationare, emotionale si cognitive, in functie de nivelul de dezvoltare. Astfel, intre anii 1960-1980, aproape 100 de modele de interventii psihoterapeutice prin joc au aparut si erau folosite in practica profesionistilor, in paralel cu dezvoltarea domeniului de cercetare a dezvoltarii copilului. Desi varietatea de modele terapeutice a creat o traditie bogata a folosirii terapiei prin joc, in acelasi timp a ingreunat oferirea unui model stabil de interventie, astfel ca terapia prin joc a fost contestata ca o modalitate terapeutica valida pentru copii.

Aparitia unor asociatii internationale, cum ar fi Asociatia de Terapie prin Joc in SUA, Asociatia Britanica de Terapeuti prin Joc in UK sau Asociatia Canadiana de Terapie prin Joc a revitalizat domeniul terapiei prin joc, iar profesionistii din cadrul asociatiilor au colaborat pentru a construi o puternica baza teoretica, tehnica si de cercetare a acestui domeniu. Au fost extinse oportunitatile de studiu in domeniu, fiind imbunatatite cadrele de supervizare si formare pentru profesionisti. Desi exista practica si destul de multa literatura teoretica venita din domeniul clinic, din partea profesionistilor care lucrau direct cu copii, cercetarea in domeniul terapiei prin joc asupra impactului specific al metodelor folosite si al rezultatelor obtinute a fost saraca.

Ce este terapia prin joc-definitie?

Pentru a facilita cercetarea stiintifica, a fost nevoie de o definitie coerenta, mutual acceptata de specialisti. Aceasta a fost data in 1997 de Asociatia de terapie prin Joc (SUA):

„Terapia prin joc este reprezentata de folosirea sistematica a unui model teoretic pentru a stabili un proces interpersonal in cadrul caruia terapeuti prin joc formati in domeniu folosesc puterile terapeutice ale jocului pentru a-si ajuta clientii sa previna sau sa rezolve dificultati psiho-sociale in scopul dezvoltarii si cresterii personale optime. „

Cine sunt terapeutii prin joc?

Definitia surprinde urmatoarele idei fundamentale unei practici etice, atunci cand lucram cu aceasta interventie terapeutica:

  • terapeutii prin joc sunt profesionisti licentiati in sanatate mintala, cum ar fi medici, consilieri scolari, psihologi sau psihopedagogi care au obtinut o diploma (in Romania acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania), sub forma unui masterat, doctorat sau formare in psihoterapie prin joc, au experienta clinica considerabila si au trecut printr-un proces de supervizare. Nu orice specialist care foloseste tehnici de terapie prin joc poate fi numit terapeut prin joc;
  • terapeutii prin joc folosesc un model teoretic in interventia lor terapeutica (fie ca este integrativ, psihanalist, centrat pe persona, non-directiv, adlerian, compartamentalist, gestalt sau oricare alt model din cele peste 100 existente) si nu iau la intamplare niste tehnici de joc, aplicate in terapie fara coerenta sau planificare terapeutica;
  • terapeutii prin joc cunosc puterile terapeutice ale jocului si folosirea acestora in practica clinica sau in cercetare;

Ce se intampla in prezent? Care sunt tendintele in viitor?

Asa cum se intampla la nivel general in psihoterapie, si in terapia prin joc a aparut tendinta catre folosirea modelelor integrative sau prescriptive. Aceste modele pun accentul pe folosirea unor metode multimodale de evaluare a nevoilor copiilor, potrivirea acestor metode cu interventii terapeutice care au la baza mecanisme terapeutice existente in majoritatea terapiilor pentru copii si factorii care creaza si mentin relatia terapeutica.

Mai concret, pornind de la mai multe modele teoretice, terapeutul prin joc isi va organiza interventia terapeutica in functie de client si problematicile pe care le are, pastrand focus pe relatia terapeutica si mecanismele comune terapiei prin joc.

In concluzie, dragi cititori, consider ca este important ca atunci cand sunteti in postura de clienti (poate parinti pentru copiii vostri, educatori, profesori sau orice alt apartinator al uni copil sau adolescent), sa fiti informati in legatura cu acest tip de abordare terapeutica, iar daca sunteti profesionisti care folositi abordarea, sa oferiti informatii corecte clientilor vostri, dar si sa aveti claritate legat de ceea ce inseamna formarea in terapie prin joc si practicarea etica a acestei abordari.

Învățarea Sociala si Emoțională si Dezvoltarea Caracterului. Concepte noi in educație

Învățarea Sociala si Emoțională si Dezvoltarea Caracterului , pe scurt  ISEDC, sunt concepte noi in educația internațională, care au un istoric teoretic îndelungat. A învăța despre cum sa formezi relații sănătoase cu alți oameni, despre cum sa ai o viată interioara echilibrata si sănătoasă din punct de vedere emoțional si despre cum sa fi un om respectos, responsabil si un bun cetățean al lumii sunt nevoi si aspirații ale omului dintotdeauna.

ISEDE se refera la predarea, practicarea, modelarea si încurajarea unor obișnuințe esențiale in viața personala, care sunt recunoscute in mod universal ca fiind bazele a ceea ce înseamnă o ființă umana buna. Înseamnă sa putem învață cu capetele noastre, inimile noastre si mâinile noastre sa fim oameni cărora le pasa, sa fim civilizați, sa luam decizii sănătoase, sa știm cum sa rezolvam probleme, sa arătam respect pentru noi si ceilalți, sa fim responsabili, empatici si sa avem principii morale ferme.

In mediul școlar, ISEDE poate avea mai multe forme. Acestea pot fi programe de:

  • Invatare Sociala si Emotionala: programe care ajuta copiii sa isi dezvolte abilități sociale si cunoastere emotionala de a înțelege si a autoregla emoțiile, dar si de a lua decizii potrivite in viața zilnica.
  • Educatia Caracterului si Luarea de Decizii Etice: programe care se focusează pe formarea si dezvoltarea unor valori morale de baza in elevi si pe aplicarea acestora in luarea deciziilor din viața zilnica. Astfel de abilitati ar trebui sa faca parte din activitatile din clasa sau din activitatile sportive din mediile scolare.
  • Invatarea prin Servicii: planuri si programe de instruire ale elevilor, menite sa lege oferirea de servicii in comunitate cu invatarea de la scoala si dezvoltarea abilitatilor in clasa, prin invatare din experienta si reflectare asupra invatarii.
  • Medierea intre convârstnici (peer mediation): programe școlare care formează elevi in a ghida alți elevi, pentru a-si rezolva conflictele.
  • Prevenția Bullyingului si a hartuirii: programe in clasa sau online, inclusiv legate de cyberbullying, care adresează problemele legate de agresori, victimele lor, observatori, de modalitățile in care elevii isi pot îmbunătății abilitățile sociale, dezvoltarea abilitaților de rezolvare a conflictelor, odată cu dezvoltarea respectului si a responsabilității.

De unde vine ISEDE??

Aceste concepte educaționale au la baza doua tradiții importante in educație: Invatarea Sociala si Emoțională (ISE) si Educația Morala a Caracterului.

ISE este definita de catre CASEL (Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning)- Colaborarea pentru Învățare Academica, Sociala si Emotionala ca fiind „procesul prin care copiii si adultii dezvolta abilități emotionale si sociale de baza” (sursa), cum ar fi:

  • Recunoașterea si managementul emotiilor
  • Dezvoltarea grijii si preocupării fata de ceilalți
  • Stabilirea unor relații pozitive
  • Luarea unor decizii responsabile
  • Gestionarea situațiilor provocatoare.

Aceste abilitați le permit indivizilor sa își autoregleze energia emoțională atunci când este prea ridicata (ex. simt emoții puternice cum ar fi furia sau îngrozirea) sau prea scăzută (ex. energia este joasa si se simt deprimați sau obosiți), sa se calmeze, sa inițieze prietenii, sa rezolve relațiile conflictuale in mod respectuos si sa ia hotărâri etice si sigure.

Pentru a-si dezvolta aceste abilități la școală, elevii au nevoie:

  • se aibă in jurul lor un mediu sigur, hrănitor din punct de vedere emoțional si bine gestionat, in care se simt valorizați si respectați;
  • Sa aibă interacțiuni sociale semnificative cu alti oameni competenți din punct de vedere social si emoțional;
  • Sa primească ghidare pozitiva, făcută in mod cat mai specific.

Astfel, ISE poate avea loc intr-un context de familie, școală si comunitate sigur si sustinator, care pot oferi copiilor sau adulților oportunități si recunoaștere pentru aplicarea cu succes a acestor abilități.

Leaderi in Educația Caracterului il definesc ca având doua părți esențiale: caracterul de performanta si caracterul moral.

In centrul primului se afla orientarea către dobândirea cunoașterii si masterarii, bazandu-se pe următoarele calități: sârguință, perseverenta, o etica a muncii puternica, o atitudine pozitiva, ingenuitate, si auto-disciplina, necesare pentru realizarea potențialului pentru excelenta in orice mediu de performanța, fie ca este academic, in activitati extracuriculare, la locul de munca sau in general, in viață.

In centrul celui de-al doilea se afla orientarea relațională, care se bazează pe următoarele calități: integritate, justitie, grija, respect si cooperare, necesare pentru relatii interpersonale de succes si pentru comportament etic.

ISEDE reprezintă, deci, o combinație intre aceste idei si clarifica ceea ce este nevoie de făcut pentru a pregăti si susține elevii in dobândirea succesului la școală si in viață.

 

Resurse:

Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning (CASEL)

Social-Emotional Learning and Character Development Certificate Program

 

 

 

Voluntariatul si învățarea prin servicii. Importanta acestora in educația elevilor

In educația moderna realizata la nivel internațional se pune din ce in ce mai mult accent pe introducerea elementelor de Învățare Sociala si emoționala. O forma a acestui tip de învățare este aceea de a implica copiii in construirea si modelarea comunităților in care trăiesc, care se realizează prin angajarea acestora in Învățare prin servicii sau „service learning”.

Elevii învață mai ușor si mai semnificativ din experiențe avute in comunitate, din contactul cu alți oameni aflați in nevoie, prin implicarea in proiecte de voluntariat, acțiuni caritabile sau munca directa inițiată de ei, cu scopuri de a aduce beneficii directe locului in care trăiesc.

Acest concept de învățare își are originea in teoriile învățării experiențele, care sunt precursoarele ideilor de a integra in curiculele școlare serviciile oferite comunității. Principiile Învățării prin servicii,- participare activa, a ne pasa si construirea comunității-, stabiliesc niste legaturi intre scoala si lumea reala, iar beneficiile asocierii dintre educatie si experienta sunt bine fondate in teoriile invatarii:

  • Piaget (1972) a intodus ideea legata de gandirea abstracta, care se dezvolta pe baza interactiunii cu mediul;
  • Teoriile cognitive sustin ideea ca invatarea ar trebui situata in niste contexte cu semnificatie;
  • Constructivistii sustin faptul ca elevii dobandesc cunoastere din mediul social in care experimenteaza aceasta cunoastere (Rogoff, 1984).

Ce este Învățarea prin Servicii?

Este o forma de educație experientiala, in care invatarea are loc prin intermediul unor cicluri de acțiune si reflectare, pe măsura ce elevii lucrează cu alții si isi aplica cunoștințele pentru a rezolva probleme ale comunității si, in acelasi timp, reflectează la experiența lor cu scopul de a înțelege singuri, mai profund, probleme sau situații complexe. Reflectarea transforma serviciul in învățare.

Par a exista mai multe motive pentru care Învățarea prin Servicii contribuie la înțelegerea si aplicarea cunoștințelor de catre elevi:

  1. Are loc o învățare mai profunda pentru ca elevii sunt mai angajați si curioși in legătura cu problematicile pe care le trăiesc in comunități;
  2. Elevii isi pot aminti mai usor materialul invatat in contextul comunitatii;
  3. Invatarea isi are bazele in relatiile personale si in a realiza o munca si efort care pot face diferenta in viata oamenilor.

Învățarea prin Servicii are patru dimensiuni:

  1. Elevii învață prin participarea la experiențe organizate care împlinesc nevoile prezente ale comunității si sunt coordonate intre scoală si comunitate;
  2. Programul este integrat in curicula academica, oferindu-se timp pentru procesarea experienței avute;
  3. Elevilor le este oferita șansa de a-si folosi abilitățile si cunoștințele in situațiile din viața reala din comunități.
  4. Învățarea se prelungește din clasa in comunitate, aspect care contribuie la dezvoltarea sentimentului de a-mi pasa de ceilalți.

Cum are loc Învățarea prin Servicii?

In mod direct, prin angajarea elevilor in interacțiuni directe cu oamenii deserviți ai comunității. Tipuri de acțiuni directe pot fi:

  • Asistarea si tutoring-ul oferit oamenilor in vârstă;
  • Asistarea persoanelor cu handicap;
  • Implicarea in lucrul cu oameni fara adapost
  • Implicarea in proiecte de protectie a animalelor.

In mod indirect, prin oferirea de servicii in care beneficiarii si furnizorii sunt la distanta fizica unii fata de ceilalți. Tipuri de acțiuni indirecte pot fi:

  • Actiuni caritabile
  • Strângerea de fonduri pentru familii nevoiașe sau pentru oamenii din medii defavorizate;
  • Susținerea politica a nevoilor comunității;
  • Acțiuni de curățare/înfrumusețare a mediului comunității.

Majoritatea acestor acțiuni sunt făcute in mod voluntar, devenind experiențe de voluntariat timpurii, in urma cărora elevii pot obține beneficii emoționale si sociale multiple.

Care sunt beneficiile acestui tip de Învățare?

Rezultatele implicării in acest tip de învățare sunt strâns legate de cadrul mai larg al Învățării Sociale si Emoționale. Daca elevii sunt expuși de timpuriu la aceste tipuri de învățare, principalele beneficii apărute sunt:

  • Creșterea rezilienței (capacitatea de a face fata situațiilor adversive)
  • Creșterea rezultatelor academice
  • Creșterea încrederii in sine si construirea unei imagini de sine pozitive (acest efect apare cu atât mai mult in cazul elevilor cu probleme mentale- dizabilități, probleme de comportament, probleme de învățare-, devenind un fel de terapie de grup, prin expunerea acestora la experiențe sociale din comunitate, pentru alți oameni aflați in suferință)
  • Conectarea cu oameni din societate responsabili, proactivi, cărora le pasa si implicit invatarea unor modele comportamentale, de caracter si morale.
  • Identificarea unor posibile direcții in cariera. Acest tip de invatare ofera elevilor experiente directe, din viața reala, care complementează modul clasic de predare din clasa. In timpul procesului de a oferi servicii, elevii invata despre punctele lor forte si punctele slable, despre interesele lor si despre o arie mai larga de posibilitati ocupaționale. Atunci cand elevii au o identitate personala puternica si inteleg legatura dintre educația lor si viitoarele oportunitati din cariera, sunt mai motivati sa invete la materiile scolare.
  • Cresterea capacitații de reflectare asupra nevoii de schimbăre sociala. Elevii care sunt expuși devreme unor situații de nedreptate sociala au mai mare probabilitate de implicare ca adulți in acțiuni de schimbare sociala a unor situații dezavantajoase sau nedrepte pentru diverși oameni;

Beneficiile pentru organizații pot fi următoarele:

  • Folosirea Învățării prin Servicii ca o strategie puternica de atingere a misiunii si obiectivelor organizației;
  • Oferirea unor servicii pentru oamenii aflati in nevoie;
  • Energizarea organizației prin angajamentul si entuziasmul elevilor;

Beneficiile pentru oamenii care primesc servicii pot fi următoarele:

  • Le oferă o oportunitate sa formeze relații cu oameni tineri;
  • Le oferă încredere si speranță in buna-voința altora.

Beneficii pentru Comunitate pot fi următoarele:

  • Elevii aduc energie noua, capacitați si idei pentru identificarea nevoilor comunității si împlinirea acestora.
  • Învățarea prin Servicii cultiva o noua generație de cetățeni cărora le pasa;
  • Elevii sunt văzuți ca o resursa valoroasa a comunității.

Ce este de făcut?

Atât profesorii, in mediul educațional, cat si părinții pot încuraja copiii, de la cele mai mici vârste sa participe si sa se implice in activități de învățare prin servicii si de voluntariat, in cat mai diverse arii ale comunității. Evident, la început activitățile vor fi facilitate de către adulți si alese conform abilitaților  si vârstei copiilor, însă pe măsura ce cresc si ajung la vârsta adolescentei, elevii vor avea mai multa încredere sa participe la astfel de activități de învățare din proprie inițiativă, unde nu vor mai avea nevoie de facilitarea si îndrumarea adulților, pentru a găsi o organizație sau un proiect social in care sa facă voluntariat.

 

 

 

 

Grup de terapie prin joc pentru adulti

De unde ideea unui astfel de grup? Cochetez cu ideea unor astfel de grupuri dupa ce am inceput doua formari in Terapia prin Joc (una in tara, in cadrul Asociatiei Romane de Terapie prin Joc si Dramaterapie si una in Canada, in Model Dimendional al Terapiei prin Joc).

De ce Terapie prin Joc?

Joaca este o abilitate cu care ne nastem, pe care o dezvoltam pe masura ce crestem si pe care nu o pierdem niciodata. Cred ca joaca are un puternic rol vindecator, rol pe care in vietile ocupate de Adult il uitam sau pur si simplu il omitem. De asemenea, joaca ne ajuta sa ne reconectam cu  partile Sinelui creatoare, spontane, energice si rebele (parte a Sinelui pe care eu o numesc uneori „Copilul interior”).

Recunoastem prezenta Copilului Interior atunci cand simtim pofta de viata, entuziasm si minunare in a explora (orice)-ca si cum totul este nou, cand ne putem exprima sentimentele si emotiile cu usurinta, cand suntem in contact cu intuitia si instinctele noastre, si, cel mai important, atunci cand ne putem juca. Din joaca vine pofta de viata si creativitatea. Atunci cand Copilul Interior este blocat (pe fondul traumelor din relatiile trecute sau al inhibitiilor venite din educatie), ne este furata spontaneitatea naturala si pofta de viata. In timp, aceste lipsuri pot duce la scaderea energiei, la aparitia unor boli cronice, la aparitia dependentelor sau la deteriorarea relatiilor- in cuplu, in familie, la serviciu. 

De aceea va propun sa experimentati terapia prin joc, unde veti putea lucra terapeutic pe tematici din istoricul propriu sau pe tematici activitate de jocurile sau cadrele de lucru experimentate in cadrul grupului.

Ce puteti obtine in urma participarii?

Unele dintre scopurile terapeutice ale acestor grupuri vor fi:

– reconectarea cu partea Sinelui de „Copil interior” si lucrul terapeutic cu acest aspect al Sinelui

-imbuntatatirea creativitatii;

– stimularea spontaineitatii;

– lucrul cu nevoia de control in relatii, constientizarea acesteia si flexibilizarea ei;

– scaderea nivelului de di-stress dobandit in experientele de zi cu zi;

-activarea/reactivarea amuzamentului si distractiei din noi;

Cum veti lucra la grupuri?

Activitatile vor implica jocuri de grup, drama terapie si actvitati din teatru, activitati creative, joc senzorial, joc corporal, joc de rol, dar si lucru individual. 

Cand/Cum/Cat?

Timp si durata: 5 sesiuni, 1 sesiune pe saptamana, timp de 1.5-2 ore, intre orele 18.00-19.30/20.00 (dupa cele 5 sesiuni, vom decide impreuna daca vom continua grupul sau nu). 

Numar de participanti: minim 8-maxim 10.

Prima sesiune: joi, 4 octombrie 2018 (la prima sesiune putem stabili timpul urmatoarelor sesiuni de comun acord).

Locatia: va fi comunicata dupa inscriere participantilor la grup.

Cost: 80 lei/persoana.

Grupul va fi unul inchis, insemnand ca pe parcusul desfasurarii sesiunilor vor lucra aceeasi participanti, iar acestia isi iau angajamentul de a participa la toate sesiunile. 

Pentru inscrieri, ma puteti contacta aici.

Adaptarea copilului la mediul educational

Observ o practica din ce in ce mai frecventa in gradinite si scoli (indeosebi in mediul privat); copilul este mutat de la o gradinita/scoala la alta in momentul in care are greutati de adaptare la mediul educational sau acest mediul nu este „potrivit” pentru copil. Insa de cele mai multe ori, aceasta practica vine dintr-o alegere exclusiva a parintilor, facuta in detrimentul copiilor.

Din punctul meu de vedere, un copil nu se poate adapta unui mediul educational  in urmatoarele situatii:

  • atunci cand copilul are dificultati in dezvoltare (posibile intarzieri, tulburari de dezvoltare cum ar fi autismul, sindroame genetice, tulburari de invatare etc.), deci anumite abilitati nu sunt dezvoltate la nivelul varstei cronologice;
  • atunci cand parintele are un stil de parentaj hiper-protectiv sau fara limite; in primul caz, la cea mai mica greutate a copilului in mediul educational, parintele alege sa il retraga pe copil sau sa il mute la alta scoala/gradinita; in al doilea caz, parintele si-a crescut copilul fara prea multe limite/granite/reguli (esentiale in dezvoltarea sanatoasa a copilului) si cand, in mediul educational copilul se confrunta cu structura sau reguli, manifesta probleme emotionale sau probleme de comportament;
  • atunci cand mediul educational este prea rigid sau cu accent doar pe competitie, indeosebi copiii cu rezilienta scazuta pot avea o adaptare dificila;

Desigur, mai pot fi si alti factori, cum ar fi crizele specifice fiecarei etape de dezvoltare prin care copilul trece, anxietatea de separare de la intrarea in gradinita sau scoala, etc, insa acestea intra in sfera normalitatii.

In situatiile mentionate mai sus, cei care sunt afectati sunt copiii, mai ales la varsta gradinitei, cand nevoile de siguranta si predictibilitate sunt esentiale pentru dezvoltarea lor emotionala adecvata, iar schimbarile frecvente ale mediului educational provoaca nesiguranta si instabilitate emotionala. Copiii sufera pentru ca isi pierd prietenii (da, copiii pot crea relatii de prietenie inca de la varste fragede), pierd mediul fizic cu care s-au obisnuit, pierd rutinele, iar daca s-au atasat de cadrul didactic (care adesea poate deveni o figura de atasament) se pot simti abandonati.

Recomand inainte ca parintele sau orice ingrijitor al copilului sa ia decizia de a muta copilul la o alta scoala/gradinita:

  • sa discute cu copilul despre experienta de la scoala/gradinita; adesea, cei mici nu vor vorbi direct despre aceste experienta, asa ca un joc de rol cu animalute „de-a gradinita” sau o poveste inainte de somn cu teme asemanatoare, initiate de parinte pot releva perspectiva copilului;
  • sa incerce o comunicare deschisa cu oamenii implicati in mediul educational al copilului (din care, de obicei fac parte nu doar profesorul/invatatorul/educator, ci si directorul, psihologul/consilierul scolar etc), in care sa exprime direct, in mod asertiv observatiile facute asupra experientei copilului, a nemultumirilor despre mediul educational, fara acuzatii nefondate sau pasiv-agresive etc.
  • scoala/gradinita sa incerce cat mai multe strategii de integrare a copilului in mediul scolar, ideal create de o echipa multidisciplinara;
  • sa ceara ajutorul unei a treia persoane, ideal neimplicata in relatii cu nicio parte, care isi poate face o parere obiectiva despre situatia care determina mutarea; aceasta persoana poate fi un psiholog (scolar, consilier sau psihoterapeut), un mediator sau orice alta persoana cu competete in lucrul cu copiii.

Si nu uitati: starea de bine a copilului este de multe ori diferita de starea de bine a parintelului sau a cadrului didactic, de aceea aceasta este de preferat sa primeze in alergerile pe care adultii le fac pentru copii.

40 de caracteristici in dezvoltarea sanatoasa a copiilor

In prezent urmez un curs pe Social Emotional Learning (Invatare socio-emotionala)  la Rutgers University, in USA si printre numeroase informatii valoroase pe care le-am intalnit in lecturile mele din cadrul acestui curs, am gasit un studiu realizat de The Search Institute (2000), in care au fost identificate 40 de atribute/calitati/caracteristici necesare copiilor si tinerilor* in dezvoltarea lor, pentru a avea succes in viata. Aceste caracteristici sunt grupate in doua categorii: externe- se refera la suportul sau oportunitatile oferite de familie, covarstnici, scoala sau comunitate si interne- se axeaza pe capacitati, abilitati si valori care se dezvolta in interiorul copiilor sau tinerilor.

Caracteristicile sunt urmatoarele:

Captură de ecran din 2017.08.23 la 00.54.26.png

Mi se pare o lista comprehensiva si cu bun simt!

*In lista de mai sus, „copil” se refera la copii cu varsta scolara si adolescenti.