Terapia prin joc in lucrul cu trauma la copii

Copiii trec uneori prin experiente si situatii care sunt stresante sau traumatice. Exista insa o diferenta clara intre aceste doua tipuri de evenimente si este importanta folosirea corecta a termenilor, mai ales pentru ca in vorbirea curenta a parintilor, profesorilor, adultilor si uneori, chiar a specialistilor, termenii:”trauma”, „traumatizat”, „traumatizare” si-au pierdut din valoarea reala, clinica.

Un eveniment stresant poate provoca reactii fiziologice si emotionale, dar acestea nu coplesesc copilul si nu ii influenteaza dezvoltarea personalitatii. De obicei, daca parintii isi autoregleaza reactiile aparute in urma stresului, copiii mici vor urma modelul si o vor face si ei. Copiii mai mari isi poate regla singuri reactiile la stres, daca li se ofera de catre parinti sau profesori instrumente potrivite si sunt invatati cum sa le foloseasca.

Cateva exemple de evenimente stresante pot fi:

  • despartirea brusca de parinti, pentru perioade scurte
  • imbolnavirile usoare, dar repetate
  • conflictele specifice varstei cu covarstnicii
  • sarcinile scolare grele, primite in cantitate ridicata

Evenimentul sau situatia traumatica provoaca reactii emotionale si fiziologice atat de puternice (simptome post-traumatice), incat au efect asupra intregii dezvoltari a copilului, rup integritatea personalitatii acestuia si provoaca rani interioare greu de depasit. Copiii si adolescentii nu pot regla sau depasi aproape niciodata singuri o trauma. Astfel de evenimente nu sunt procesate in mintea copiilor in mod normal si copiii pot ramane blocati in eveniment, nu mai sunt constienti de ei sau de lumea din jur. Si emotiile asociate acestor evenimente pot ramane blocate si devin adesea cauza problemelor emotionale si comportamentale pe care adultii le observa ulterior la copii.

Cateva exemple de evenimente/situatii traumatice pot fi:

  • sarcina sau nastere cu probleme,
  • separarea/abandonul timpuriu de către mamă,
  • toate tipurile de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare),
  • violenta din casa la care copilul asista- intre parinti, asupra unui parinte,
  • imbolnavirea mai grava a copilului si tot ceea ce implica procesul (spitalizari, interventii chirurgicale, tratamente intruzive etc),
  • accidente cu sau fara mutilare
  • boli psihice ale parintilor si expunerea pe termen lung la efectele acestora
  • respingerea sociala pe termen lung
  • catastrofele naturale

Copiii se vor simti mai bine si isi vor imbunatati comportamentele, daca vor reusi sa inteleaga evenimentul stresant sau traumatic si il vor asimila in ceea ce ei au inteles si stiu deja despre lumea din jur. Toate acestea se numesc „procesarea” experientei si implica adesea exprimarea emotiilor si gandurilor, cu scopul de a ajunge la o noua intelegere despre experienta prin care au trecut, care va conduce la schimbari in comportament. Procesul este asemanator cu ceea ce face un adult cand merge la consiliere sau psihoterapie si vorbeste despre dificultatile sale, diferenta principala fiind aceea ca limbajul copiilor este jocul.

Astfel, copiii nu vor folosi cuvinte, ci imaginatia si simbolismul din joc, iar cu ajutorul jucariilor sau al anumitor activitati de joaca, vor exprima ceea ce ii doare. Experientele care i-au impactat vor iesi la suprafata prin comportamentele de joc si tematicile din joc. De exemplu, un copil care a avut un accident de masina se poate juca prin lovirea si accidentarea masinutelor in joc. Un copil care si-a vazut parintii certandu-se, poate pune in scena cu niste marionete aceste conflicte vazute acasa.

Tipul de joc mentionat mai sus se poate transforma in joc post-traumatic. Acesta poate aparea imediat dupa eveniment sau la distante mai lungi de timp si are urmatoarele caracteristici (Terr, 1981):

  1. Aparitia compulsiei catre repetitie. Copiii nu se opresc din repetitia temelor din joc daca nu sunt intrerupti de un adult-parinte sau terapeut;
  2. Legatura inconstienta dintre joc si trauma.
  3. Jocul este literal. Jocul nu este elaborat si arata, de obicei, ceea ce s-a intamplat in eventimentul traumatic.
  4. Jocul nu reuseste sa elibereze anxietatea copilului.
  5. Arie mai larga de vârstă. Jocul apare la o categorie mai larga de varste decat apare jocul regluat.
  6. Jocul poate incepe in momente diferite de timp fata de momentul traumei- imediat sau la cateva luni mai tarziu.
  7. Acest tip de joc atrage copiii care nu au traume. Copiii traumatizati de obicei vor sa ii atraga pe altii in jocurile lor.
  8. Este contagios. Ii poate impacta usor pe altii.
  9. Unele parti ale acestui tip de joc pot fi periculoase. Jocurile care implica punerea in scena a traumei pot pune copilul sau pe altii in situatii de risc.
  10. Copiii folosesc mazgaleli, vorbesc sau fac duplicatii audio ca modalitati repetitive;
  11. Daca este urmarit, acest joc poate duce la traume timpurii.

Eliana Gil, un mare nume in psihoterapia prin joc folosita la copiii traumatizati a identificat doua tipuri de joc post-traumatic:

  • dinamic- este o varianta sanatoase si vindecatoare a acestui tip de joc, care ii permite copilului sa preia controlul asupra evenimentului prin care a trecut (in contrast cu neputinta existenta, de obicei in trauma), prin a avea posibilitatea de a-si alege cat si cum doreste sa isi aminteasca evenimentul.
  • toxic– este repetat in mod obsesiv, este rigid si nu ajuta copilul sa elibereze tensiunea si anxietatea traite in eveniment, ci are riscul de a retraumatiza copilul. Este nevoie, de obicei, de interventie terapeutica pentru a deveni dinamic.

Jocul facut in cadrul sigur al spatiului terapeutic devine agentul de activare al capacitatilor naturale de vindecare pe care toti copiii le au, astfel incat sentimentele si gandurile blocate se vor debloca. Asa cum corpul se vindeca de o rana, copilul are un sistem emotional care poate ajuta la vindecarea ranilor psihologice, daca acestuia i se ofera un cadru terapeutic. Apar, ulterior schimbarile in comportament, in gandire si in starea afectiva.

In lucrul cu copiii care au trecut sau trec prin evenimente stresante, se poate folosi terapia prin joc generala, insa pentru copiii care au trecut sau trec prin evenimente traumatice, este nevoie de terapie prin joc specifica, care are la baza lucrul cu jocul post-traumatic. Aceasta terapie specifica este facuta (sau ar trebui facuta) de terapeuti prin joc specializati in teoria/teoriile traumei.

Si un ultim aspect, obligatoriu de mentionat, este ca orice forma de terapie a copilului se va face prin implicarea parintilor/apartinatorilor/familiei in procesul terapeutic.

Sursa:

  • Eliana Gil-Posttraumatic Play in Children: What Clinicians Need to Know.
  • Ann Cattanach- Play Therapy with Abused Children

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s